Ambalare Cadou Gratuita // Bijuterie cadou la comenzile peste 500 lei // TRANSPORT GRATUIT LA COMENZILE PESTE 300 LEI

Set Ceas Zodiac Gold Plated by Credan si Butoni Gold Round by Credan

2 Review-uri
1.720 Lei
La comanda

Durata de livrare: 5-10 zile lucratoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: MAD123 Ai nevoie de ajutor? 0784.204.166
La achizitionarea acestui produs primiti 86 puncte de fidelitate
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Video (1)
  • Ambalare de Lux
  • Avantajele Borealy
  • Review-uri (2)

Beneficii:

Calitatea materialelor folosite, incluzând şi aurul de 24 carate, rafinamentul şi eleganţa creaţiilor Credan au propulsat această marcă de renume internaţional în rândul preferinţelor celor mai potente şi influente persoane, regi, prinţi, ambasadori alături de o sumă largă de figuri publice devenind clienţi fideli ai acestei prestigioase companii spaniole. Credan ridică designul la nivel de artă şi ne invită prin decoraţiunile pentru casă şi accesoriile pe care le semnează să călătorim înapoi în timp, să ne bucurăm de lux, de frumuseţe, de simboluri şi perfecţiune.

Avantaje:

Ceasul de faţă celebrează timpul în cel mai original şi elegant mod. Designul acestuia inspiră atemporalitate, îmbinând prin ilustraţii şi alcătuire elemente vintage şi moderne, admirabile prin rafinament. Suportul ceasului se remarcă prin nuanţe calde de maro-roşcat, iar picioarele acestuia prin eleganta strălucire a metalului auriu. Deasupra acestuia se desfăşoară un spectacol inedit al timpului, de jur împrejurul unui cadran zodiacal şi al altuia clasic, numerotat cu numere arabe, pe fondul unor ornamente de rară migală. Practic, trei cercuri metalice, suflate în aur, definesc o sferă ce oferă privitorului privilegiul de a admira toate detaliile lucrate manual de maeştrii timpului; minutarul măsoară timpul neîncorsetat de suprafeţe plane, iar în mijlocul acestui uluitor ceas se evidenţiază un cristal cu tăieturi desăvârşite, sporind măreţia întregului obiect.

Detalii ceas:

Materiale: Lemn de esenţă nobilă, metal, cristal, aur 24 carate;
Mărime: Lungime – 20 cm; Lăţime – 20 cm; Înălţime – 14 cm;
Ţara de provenienţă: Spania;
Brand: Credan.

Butonii Gold Round by Credan
Exclusivismul designului este completat de preţiozitatea aurului ce îmbracă suprafaţa butonilor – etalon al luxului suprem. Se vor asorta foarte bine unui ac de cravată, ceasului şi unei catarame de curea aurii, precum şi costumelor elegante negre, bleu, bej sau maro, purtate alături de cămăşi cu manşete duble. Totodată, ornamentaţiile tribale gravate pe suprafeţele butonilor vor evidenţia personalitatea complexă a domnilor puternici, dinamici şi seducători, bărbaţii cărora le plac provocările noi şi pentru care luxul este un mod de a trăi.
 
Detalii butoni:
Material: Placaţi cu aur galben;
Mărime: Diametru – 1,4 cm;
Formă: Rotundă;
Ţara de provenienţă: Spania;


Povestea cadoului:

Borealy – Cadouri de Lux vă propune un cadou care va impresiona până şi cele mai pretenţioase persoane, indiferent de gen. Ceasul Zodiac este un produs al manufacturii de lux Credan, un reputat brand hispanic ale cărui creaţii îmbină arta, luxul şi calitatea desăvârşită.

Fiecare dintre cele 12 semne ale zodiacului indică reuniunea mai multor corpuri ceresti într-un anume moment. Aceste secţiuni astrale au fost folosite din imemorialul timp pentru a putea prevedea viitorul, comportamentul şi personalitatea oamenilor născuţi sub fiecare semn zodiacal. Acest ceas creat de maeştrii Credan celebrează deopotrivă timpul şi semnele astrale, îmbinând ştiinţa străveche a horoscopului cu modernitatea şi arta.

Faptul că acest monumental instrument de măsurare a timpului este placat cu foiţă de aur subliniază caracterul luxuriant al unui obiect de rară valoare, care va atribui un plus de grandoare şi mister celor mai elegante interioare.

Oferind în dar un articol CREDAN, dăruiţi un cadou de lux cu o înaltă valoare istorică şi culturală, la care se adăugă şi valoarea aurului. Persoana care va primi darul va simţi că primeşte o parte din istoria lumii, transpusă în obiecte decorative impresionante, ce invită la o călătorie în trecut.

Povestea brandului:

Cine este CREDAN şi care este specificul pieselor semnate de prestigioasa companie spaniolă, vă vom explica în cele ce urmează.

Povestea Credan este legată de meşteşugul transmis din generaţie în generaţie în familia Gomez din localitatea spaniolă Toledo şi care, în anul 1965, a dus la fondarea companiei “Creaciones D’Angel”, specializată în reproducerea de lucrări de artă. Un deceniu mai târziu, numele companiei devenea CREDAN – prin alăturarea lui CRE (de la creations) + DAN (de la numele fondatorului, Angel). Schimbarea denumirii brand-ului a fost însoţită de majore investiţii în tehnologie şi dezvoltarea pieţei de desfacere, respectiv în magazine de lux, în cadrul cărora sunt puse la dispoziţia clienţilor produse valoroase, unice, pline de nobleţe şi de valoare intrinsecă. 

Calitatea materialelor folosite, inclusiv aurul de 24 carate, precum şi rafinamentul şi eleganţa fiecărei piese în parte, au atras de partea Credan faima şi aprecierea mondială – regi, prinţi, şeici, ambasadori şi alte personalităţi marcante ale lumii devenind clienţi fideli ai prestigioasei companii spaniole. Toate articolele de lux Credan sunt fabricate în Toledo, Spania, şi sunt realizate de o echipă de meşteşugari cu îndelungată experienţă în domeniu. În procesul de producţie sunt folosite numai materiale  de cea mai bună calitate, la baza produselor Credan aflându-se cuprul, aurul de 18 şi 24K, argintul şi esenţe nobile de lemn. În prezent, articolele Credan sunt prezente în 75 de ţări din întreaga lume, prin intermediul celor mai prestigioase şi rafinate puncte de distribuţie, printre care şi Borealy – Cadouri de Lux.

Nota distinctivă a brand-ului Credan, faimos în întreaga lume pentru splendidele obiecte decorative pe care le semnează, constă în elaboratul proces de damaschinizare, menit să confere fiecărei piese o valoare estetică, artistică şi istorică deosebită. Numele acestui proces se datorează originii sale, care este Damasc (Siria). Acesta este procesul de făurire a unor desene folosind fire de aur de 24 şi 18K pe o bază de cupru.Procesul  debutează cu tratamentul mecanic pentru asprirea materialului de bază (cupru), asigurând astfel perfecta aderenţă a aurului. Apoi, sunt aplicate foiţe şi fire de aur de 24 şi 18 carate pentru a crea modelul – desenat, în prealabil, de mână. Pentru a obţine aderenţa perfectă a foiţelor şi a firelor de aur, materialul este ciocănit cu un burin sau cu dorn. Următorul pas este oxidarea zonelor ne-damaschinizate, realizată prin printr-o baie chimică ce conferă întregii piese o atractivă nuanţă închisă ce contrastează cu strălucirea aurului. În continuare, suprafeţele aurite sunt bătute şi procesate pentru a grava detalii de mici dimensiuni pe fiecare dintre ele, contribuind la frumuseţea rezultatului final şi atribuind fiecărei piese în parte unicitate. La final, piesele sunt lăcuite, pentru a le păstra frumuseţea neschimbată de-a lungul timpului.

Iată, succint, paşii procesului de damaschinizare ce înnobilează piesele CREDAN:

- Prin procese mecanice şi chimice se curăţă materialul de bază, întotdeauna cupru pur, pentru a obţine o fixare optimă a aurului. Grosimea bazei de cupru depinde de articolul care va fi produs, fiind cuprinsă între 0,2 şi 1,4 mm.   

- Al doilea pas implică încrustrarea aurului de 18K. Acesta se obţine amestecând aur pur, de 24K, cu argint. Grosimea stratului este de aproximativ 3 microni, aurul acesta are o nuanţă discretă de verde deschis.

- După stratul de aur de 18K, se încrustează un strat de aur de 24K . Acest strat are şi el grosimea de 3 microni.

- Al patrulea proces presupune fixarea aurului pe cupru. Se ciocăneşte, dând o nouă dimensiune obiectului, prin embosare.

- În continuare, se oxidează suprafeţele care nu sunt tratate cu aur. Pentru aceasta se introduce obiectul într-o baie chimică, care dă o tentă neagră suprafeţei neacoperite cu aur. 

- Ultimul pas constă în acoperirea obiectului cu lac, pentru a proteja piesa de oxidare şi a uşura curăţarea acesteia. 

Fiecare piesă Credan reprezintă o capodoperă în sine, lucrată cu migală şi măiestrie de cei mai pricepuţi artizani după un meşteşug elaborat, transmis din generaţie în generaţie. Procesului de damaschinizare se alătură luxul celor mai preţioase materiale, ce înnobilează produsul finit  – o operă deosebit de valoroasă, o parte din istoria artei mondiale, dedicată încântării celor mai pretenţioase persoane – regi, prinţi, ambasadori, precum şi acelui om pe care dumneavoastră vreţi să-l răsplătiţi cu un cadou unic, impunător prin valoare şi prestigiu.

Dorim ca experiența dvs. cu noi sa fie cu mult peste ceea ce va așteptați, astfel ca scopul nostru este de a va oferi mai mult decât simple produse - dorim sa va oferim Emoții și Sentimente!


Daca luați decizia de a ne acorda încrederea dvs și de a alege cadoul dorit de la noi, va oferim, pe lânga produse frumoase și de calitate, urmatoarele facilitați:



Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.
sunt convinsa ca voi apela si cu alte ocazii.

Alexandra Stoica, Iasi,

Buna ziua! Nu pot sa va raspund inca in ceea ce priveste calitatea produsului comandat, intrucat a ramas impachetat pana ajunge la destinatar. Pot insa sa fac aprecieri privind grija pentru aspectul elegant al cadoului, iar setul de bijuterii primit cadou a fost un bonus nesperat. Avand in vedere calitatea produselor pe care le comercializati sunt convinsa ca voi apela si cu alte ocazii.

Raspunde

A fost util acest review?

Am fost foarte incantata de serviciile dvs.

Macarie Alina, Bucureşti,

Buna ziua! Eu am fost foarte incantata de serviciile dvs.Faptul ca am primit coletul in aceiasi zi , modul in care au fost impachetate cadourile pana si punga de cadou a fost foarte eleganta. Sper ca si persoana pentru care am achizitionat produsele sa fie multumita de acestea.
Cu siguranta o sa mai apelez la serviciile dvs , mai ales cand sunt in criza de timp si am nevoie de un cadou frumos si care sa vina singurel acasa foarte repede. O zi buna!

Raspunde

A fost util acest review?

Suport clienti Luni - Vineri: 10:00 AM - 17:00 PM

0784.204.166 office@borealy.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!