Bijuteriile cu cruci au fost, sunt şi vor fi în vogă mereu, dat fiind faptul că designul lor face trimitere către unul dintre cele mai cunoscute simboluri din întreaga lume. Inelul Cross Solid by Borealy inserează motivul crucii în cel mai ingenios şi preţios mod, prin încrustarea în structura din argint şi placată cu rodiu a zeci de cristale translucide, cu sclipiri de diamant. Strălucirea şi preţiozitatea acestui superb inel vor topi inima destinatarei sale şi va suscita admiraţia oricărui privitor, inelul putând fi integrat cu succes în orice ţinută, indiferent de momentul zilei.
Unul dintre cele mai răspândite simboluri din întreaga lume, semnificaţiile crucii depăşesc graniţele creştinismului, apărând şi în culturile celtice sau la egipteni. Simbolizează imortalitatea, sacralitatea, autoritatea şi ispăşirea, creştinismul, unirea cerului şi a pământului în numele lui Dumnezeu, precum şi triumful vieţii asupra morţii. În raport cu crucificarea Fiului lui Dumezeu – Iisus, crucea înseamnă iubire, răbdare, credinţă şi curaj. De asemenea, sunt cunoscute credinţele potrivit cărora crucea îşi apără purtătorul de rele, de diavol.
Dincolo de semnificaţiile crucii, bijuteriile decorate cu acest simbol ancestral au fost, sunt şi vor fi mereu la modă, dând strălucire şi personalitate ţinutelor de zi, de seară sau de ocazie. Pentru o accesorizare completă şi inspirată, vă recomandăm asocierea acestui preţios inel cu colierul Cross Solid Argint 925 din colecţia de bijuterii Borealy.
Conferiţi personalitate ţinutelor elegante cu o bijuterie preţioasă, originală şi modernă! Sau oferiţi un cadou special femeii dragi din viaţa dumneavoastră, un inel ce-şi va revendica locul de cinste în cutia de bijuterii a destinatarei!
Detalii:
Metal: Argint 925 placat cu Rodiu;
Mărime cruce: 18 x 13 mm (0,71 x 0,51 inches);
Culoare: Excelentă: Saturată, Uniformă;
Claritate: Excelentă: Transparentă/Clară
Formă: Cruce;
Mărime: 6.
Scrie un review