Setul cadou Businessman Accesories & Hourglass cuprinde:
- O cravată elegantă (Lungime totală: 156 cm)
- Un portofel de lux, realizat din piele naturală vopsită cu tanin (Lungime: 11,5 cm; Lăţime: 10 cm);
- O clepsidră magnetică (Înălţime: 16,5 cm; Diametru bază: 7,8 cm).
Cravata şi portofelul sunt două accesorii indispensabile unui businessman ambiţios, iar eleganţa şi calitatea acestora alcătuiesc oglinda fidelă a profesionalismului, seriozităţii şi statutului unui bărbat de carieră.
Cravata inclusă în cadou se remarcă prin design-ul clasic, evidenţiat printr-un imprimeu cu dungi oblice ce se intersectează într-un mix cromatic axat pe albastru deschis şi bleu. Costumul bleumarin, cămaşa uni, cu imprimeu în carouri ori în dungi se vor asorta cu bun gust acestei cravate, cu condiţia ca una dintre nuanţele acesteia să se regăsească pe modelul cămăşii sau să marcheze un elegant contrast cromatic. Este uşor de intuit cât de practică se va dovedi cravată inclusă în acest cadou, multitudinea opţiunilor de accesorizare venind în întâmpinarea domnilor atenţi la imagine şi stilaţi.
Portofelul din piele naturală neagră, vopsită cu tanin, vine în completarea arsenalului de accesorii indispensabile oricărui bărbat. Elegant, clasic şi bine organizat, portofelul de faţă îşi va impresiona destinatarul în primul rând prin calitate: piele veritabilă, naturală 100%, fiind garantul luxului şi durabilităţii acestui accesoriu. Compartimentarea interioară include două buzunare generoase pentru bancnote, alte două pentru documente şi şase fante special concepute pentru carduri. Portofelul este maleabil şi nu îşi va incomoda purtătorul indiferent de buzunarul în care este purtat.
Nu în ultimul rând, clepsidra – simbol al timpului nelipsit de pe birourile businessmanilor de succes, aduce un plus de rafinament întregului dar. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre o clepsidră modernă, cu bază magnetică, al cărei conţinut, reprezentat de un praf metalic, oferă un spectacol fascinant – metaforă a scurgerii implacabile a timpului – şi un plus de distincţie oricărui birou.
Un cadou select şi practic, dedicat businessmanilor de succes!
Scrie un review