Accesorii de înaltă calitate într-un cadou de lux, util oricărui domn rafinat, mai ales unui businessman care călătoreşte mult!
Setul cadou Brown for Man conţine:
- O trusă cu produse cosmetice Scottish Fine Soaps din piele ecologică maro, prevăzută cu fermoar şi foarte utilă în călătoriile posesorului. Aceasta conţine:
- Gel de baie cu rol de exfoliere (75 ml), cu microgranule menite să cureţe porii, să împrospăteze şi să revitalizeze pielea. Modul perfect de a începe fiecare dimineaţă!
- Şampon (50 ml), creat special pentru părul şi scalpul bărbaţilor.
- Gel pentru faţă (50 ml), cu o formulă menită să cureţe şi să hidrateze tenul în profunzime.
- Balsam aftershave (40 ml), care hrăneşte, catifelează şi protejează pielea datorită extractului de Aloe Vera şi a untului de cacao.
- Un prosop de lux (30 cm x 30 cm).
- Un elegant set de accesorii masculine alcătuit din butoni, papion şi batistă.
Setul cadou Brown for Man se adresează cu precădere domnilor care, în pofida faptului că, în interes profesional sau personal, călătoresc mult, sunt mereu îngrijiţi şi au ţinuta pusă la punct până în cele mai mici detalii. Trusa Scottish Fine Soaps cu produse de îngrijire personală vine într-un elegant etui din piele ecologică maro, ce se asortează setului de accesorii alcătuit din butoni, papion şi batistă, cromatica cadoului evidenţiind caracterul său clasic.
Compania Scottish Fine Soaps are o tradiţie de aproape patru decenii în industria cosmetică, remarcându-se pe piaţa internaţională prin tradiţia, luxul şi calitatea ce definesc produsele sale.
Colecţia de produse pentru bărbaţi valorizează beneficiile diverselor ingrediente precum untul de cacao, Aloe Vera, extractul de salvie şi lavandă, renumite pentru efectele lor terapeutice de hidratare şi calmare a pielii. Toate produsele din această colecţie sunt amprentate cu un parfum masculin sofisticat şi senzual, cu note fresh, lemnoase, picante, un amestec de patchouli, ambră şi lemn de santal, într-o aromă inconfundabilă şi cuceritoare.
Setul de accesorii masculine, alcătuit din butoni, papion şi batistă se pretează domnilor eleganţi şi cu gusturi tradiţionale, clasice. Piesele setului sunt realizate din mătase fină în nuanţă de maro şi cu model în carouri, design-ul acestora recomandându-le alături de clasicul costum maro, revenit în tendinţe, de nelipsitul costum negru sau de cel bleumarin. Setul poate fi integrat cu succes în orice ţinută formală de birou, business sau de ocazie şi se va dovedi de un real folos vestimentar destinatarului său.
Domnilor le plac cadourile practice, de înaltă calitate şi pliate preferinţelor, stilului personal. Surprindeţi-i cu o alegere de lux, răsfăţaţi-i cu un cadou de o eleganţă atemporală şi util obiceiurilor de zi cu zi!