Un fascinant obiect decorativ, o inteligentă jucărie educaţională, un uimitor instrument astronomic, un glob pământesc care va încânta orice pasionat al geografiei!
Globul pământesc, o alegere de excepţie în materie de cadouri, reprezintă unul dintre cele mai rafinate obiecte decorative ce atribuie stil şi eleganţă birourilor, livingurilor, oricărui interior. Însă globul de faţă va întrece orice aşteptări, graţie senzorului optic avansat cu care este prevăzut şi care redă, când este noapte, toate cele 88 de constelaţii, dintre care amintim Andromeda, Cancer, Hydra, Virgo sau Cassioppea.
Încă din cele mai vechi timpuri, grecii astronomi au numit cerul nocturn "sfera celestă", pentru că, văzut de pe Pământ, el arată ca suprafața unei sfere văzută din interior. Din punct de vedere astronomic, sfera celestă reprezintă sfera imaginară al cărei centru coincide cu al Pamantului, şi pe care sunt situate stelele fixe, planetele, Soarele, Luna şi întregul zodiac. Dat fiind că Pământul se rotește, stelele și constelațiile par să se rotească pe cer în decursul unei nopți. Întreg acest spectacol al boltei cereşti este dezvăluit de acest uluitor obiect decorativ, ce va constitui deliciul tuturor celor pasionaţi de geografie, astronomie şi frumos.
Iată unul dintre cele mai originale cadouri pe care le puteţi oferi celor dragi!
Dimensiuni:
Lungime: 31,8 cm;
Lăţime: 25,4 cm;
Diametru: 23,5 cm.