O cutie pentru bijuterii cu exterior din piele naturală va încânta orice doamnă sau domnişoară care acordă atenţie calităţii şi rafinamentului. În plus, originea germană a casetei, semnată de cunoscutul producător Friedrich, potenţează exclusivismul şi valoarea sa, recomandând-o drept un cadou trainic, select şi practic pentru femeia îndrăgostită de bijuterii şi accesorii preţioase.
Exteriorul casetei este îmbrăcat în piele naturală neagră, al cărei design clasic este evidenţiat prin fine cusături albe trasate pe marginile acesteia. Totodată, cutia este prevăzută cu mâner din piele şi cu închizătoare metalică. Interiorul iese în evidenţă prin elaborata compartimentare, organizată pe patru niveluri şi cu multiple sertare, lăcaşuri dedicate bijuteriilor. Chiar şi capacul interior dispune de agăţătoare pentru cercei şi un elegant buzunar pentru accesorii de mici dimensiuni, poziţionat sub oglinda de probă. Catifeaua neagră, ce îmbrăca întreg interiorul casetei sporeşte eleganţa şi rafinamentul acesteia, spre încântarea femeilor cărora le place să se înconjoare cu lucruri fine şi de calitate.
O declaraţie de stil şi feminitate pe care o puteţi dărui femeii remarcabile din viaţa dumneavoastră!
Dimensiuni:
Lungime: 24 cm;
Lăţime: 15 cm;
Înălţime: 15 cm.
Suport clienti Luni - Vineri: 10:00 AM - 17:00 PM
office@borealy.ro
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.