Răsfăţaţi gurmanzii rafinaţi din viaţa dumneavoastră cu un set cadou de lux, în alcătuirea căruia intră cele mai fine produse franţuzeşti: terrine şi spumă de ficat de raţă, celebrele praline Leonidas şi un vin de tradiţie Bordeaux. O excelentă alegere în materie de cadouri gourmet pentru sărbători!
Setul conţine:
- O sticlă de vin de Bordeaux - Reserve de Monsieur Louis 2013 (750 ml);
- Terrine de rata Labeyrie (170 gr);
- Spumă de ficat de raţă Labeyrie (150 gr);
- O cutie praline de ciocolata fina belgiana;
- O decoraţiune de Crăciun
- Un suport de lumânare.
Vă invităm să delectaţi persoanele rafinate din viaţa dumneavoastră cu un set cadou inedit, însumat din alimente de lux, cum doar în meniurile restaurantelor exclusiviste întâlnim. Rafinamentul gastronomic al acestui dar va suscita admiraţia domnilor şi doamnelor cu capricii culinare de lux şi, implicit, vă va recomanda propriile gusturi alese.
Specialităţile culinare franţuzeşti din raţă şi ficat de raţă sunt celebre în întreaga lume, deşi răsfaţă cu precădere gusturile celor din înalta societate, respectiv aristocraţiei de odinioară. Pentru a mijloci o experienţă culinară desăvârşită, terrine-ul şi spuma de ficat Labeyrie vin însoţite de un nobil vin francez, tradiţionalul Bordeaux - Reserve de Monsieur Louis, anul de producţie 2013. Este un vin elegant, de un roşu intens, cu note fructate, de lemn şi vanilie. Vinul este un amestec de Merlot, Cabernet Franc şi Cabernet Sauvignon. Va întovărăşi cu bun gust preparatele din carne de vânat sau altă carne roşie, cu orice fel de brânzeturi şi se recomandă servirea lui la temperaturi cuprinse între 16 şi 18 grade, bineînţeles, decantat.
Răsfăţul destinatarului acestui cadou continuă cu celebrele praline Leonidas, un nume cu rezonanţă mondială în domeniul ciocolateriei. Îmbinând tradiţia de un secol cu inovaţia, pralinele Leonidas sunt realizate din ingrediente de cea mai bune calitate, precum untul, smântâna, alunele din Turcia, cireşele Morello din Périgord, migdalele din Italia şi nucile din Grenoble. Îmbrăcate în unt de cacao 100% pur pentru înveliş, pralinele Leonidas, oferite într-o prezentare plină de eleganţă, desfată prin luxul şi rafinamentul desertului suprem în materie de ciocolată.
Şi pentru ca acest bogat set cadou să fie mesagerul ideal al bunelor dumneavostră intenţii cu prilejul sărbătorilor de iarnă, acesta vine însoţit de un încântător suport de lumânare, ideal pentru a aduce lumină, fast şi bucurie Crăciunului celor dragi. Ornamentat cu elegante decoraţiuni de sărbătoare şi oferit într-o prezentare fără cusur, acest cadou aduce luxul şi rafinamentul gastronomic pe masa oamenilor dragi din viaţa dumneavoastră!
Popa Laura, Bruxelles, Belgia,
Buna ziua! Am fost foarte multumita de magazinul Borealy. Customer service - de nota 10. Produse bune si frumos prezentate. O singura sugestie as avea – ar fi grozav daca ati da clientilor posibilitatea sa-si alcatuiasca singuri un cos cadou, combinand diverse produse din ce aveti. Eu am sfarsit prin a comanda trei cosuri/seturi si in felul asta am avut doua sticle de vin (prea mult as fi preferat una), de exemplu. Mi-ar fi placut sa pot inlocui vinul cu branzeturi frantuzesti. Sarbatori fericite si cele mai bune urari!
RaspundeA fost util acest review?