Un cadou impresionant, reunind trei piese autentic româneşti: o carte ilustrând istoria, un vin ce evocă spiritul strămoşilor daci şi harta turistică a ţării, imprimată pe o hârtie nobilă. Trei obiecte de rară valoare, ce vor uimi negreşit bărbatul educat, distins, rafinat şi puternic!
Cadoul cuprinde:
- Cartea “Domnitori si Principi ai Ţărilor Române, cronologie ilustrată” unică pe piaţă şi conţinând o cronologie adnotată ştiinţific şi integral ilustrată cu portretele domnilor din succesiune. Unicitatea acestei cărţi este dată de conceptul editorial inedit: fiecare domn, principe este un personaj ilustrat prin imagini consacrate sau inedite şi apoi prezentat genealogic, în faptele sale de domnie sau atitudine politică şi culturală. În semn de apreciere pentru valoarea de netăgăduit a acestei culegeri în ediţie limitată, paginile acestei cărţi au fost imprimate pe hârtie ivoire, o dovadă în plus a rafinamentului, eleganţei şi aprecierii prin care povestea trecutului şi-a reaflat lumina tiparului.
- O sticlă de vin Paganus Fetească Neagră, rubiniu, intens… un adevărat păgân. Paganus (lat.: păgân) este un vin care şi-a căpătat numele datorită caracteristiclor gusto-olfactive. Este un vin sălbatic, rebel, care nu vrea să se supună canoanelor, neîmblânzit aidoma unui păgân. Imaginile de pe eticheta sticlei reprezintă simboluri străvechi, predecesoare creştinismului. Astfel, arborele simbolizează copacul vieţii - axis mundi, şarpele apare încolăcit la baza trunchiului arborelui lumii., iar cocoşul reprezintă virilitatea, curajul, şi triumful binelui (soarele) asupra răului (întunericul). Cât despre spirală, aceasta constituie un simbol fundamental al sacralităţii dacice, semnificând drumul parcurs de sufletul omului până la zeitatea Zamolxis.
Dincolo de simbolistica fascinantă evocată de acest admirabil vin, gustul său impresionează prin nuanţele dominante de prune uscate şi nota subtilă de vanilie. Este un vin viril, impunător şi sălbatic, consistent, cu tanini bine integraţi, complex şi bine structurat. În privinţa servirii, experţii recomandă scoaterea dopului cu o oră înainte de a fi consumat, în cazul în care nu este decantat. De asemenea, poate fi păstrat încă cel puţin 5 – 10 ani, deoarece notele sale capătă expresivitate în timp, dezvăluind astfel noi secrete celor pasionaţi de licori bahice inedite şi surpinzătoare.
- Harta turistică a României, imprimată pe o hârtie de rară valoare, şi anume cea manuală, cu ilustraţii în stil naiv, lucrate până în cel mai mic detaliu. Hârtia manuală presupune un efort susţinut pe parcursul câtorva săptămâni, şi asta doar pentru a oferi o hârtie desăvârşită, aureolată cu atributele de seamă ale trecutului, plăcută atingerii, moale, caldă şi personalizabilă.
Un set cadou memorabil, complet şi armonizat, dedicat celor însetaţi de vinuri bune, istorie, tradiţie şi de frumos!
Dorim ca experiența dvs. cu noi sa fie cu mult peste ceea ce va așteptați, astfel ca scopul nostru este de a va oferi mai mult decât simple produse - dorim sa va oferim Emoții și Sentimente!
Daca luați decizia de a ne acorda încrederea dvs și de a alege cadoul dorit de la noi, va oferim, pe lânga produse frumoase și de calitate, urmatoarele facilitați:
Comparare
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.