Un cadou memorabil, dedicat colecţionarilor de frumos şi persoanelor cutezătoare din viaţa dumneavoastră!
Un tablou reprezintă o investiţie pentru mai mult decât o viaţă. Motiv pentru care atunci când alegem o astfel de piesă de decor, atributele estetice şi calitative trebuie să încline balanţa opţiunilor noastre. Iar dacă doriţi să oferiţi un dar de neuitat celor dragi, cu atât mai mult, pentru că pe lângă reprezentarea tabloului în sine, imaginea dumneavoastră, a celor care îl oferiţi, va fi mereu asociată cu acesta. Oferiţi în dar un tablou şi, ori de câte ori acesta va fi admirat, persoana care l-a primit îşi va aminti de dumneavoastră.
Ce spuneţi de o reprezentare modernă a unei corăbii pe mare, minuţios lucrată în foiţă de aur de 24 carate, pe fondul negru, elegant al lemnului? Vă propunem un cadou exuberant pentru cele mai importante persoane din viaţa dumneavoastră, a cărui valoare estetică este dublată de preţiozitatea aurului. Vă garantăm, acesta îşi va revendica locul de cinste în căminul destinatarului său, pe unul dintre pereţii livingului sau pe propriul birou.
Un colecţionar, o persoană pasionată de obiectele de valoare şi de decor, care rezonează faţă de frumos şi simboluri, ar admira nespus un astfel de cadou. La fel şi împătimiţii largului albastru, oamenii cu orizonturi largi, îndrăgostiţi de mare şi de aventură. Simbol al călătoriei în viaţă, căreia omul trebuie să-i menţină direcţia, al forţei şi siguranţei de-a lungul unei traversări dificile, corabia îşi va inspira privitorul să se desprindă malurile unei vieţi banale, căutând cu busola inimii aventura la care râvneşte, provocarea.
Tabloul vă este oferit într-o elegantă cutie de cadou roşie.
Oferiţi un dar la superlativ persoanelor pe care le apreciaţi, o amintire de aur care va rămâne legată, pentru totdeauna, de numele dumneavoastră.
Dimensiuni:
Lungime: 32,8 cm;
Lăţime: 24,9 cm.
Barbu Iulian, Buzău,
Buna seara! Produsul comandat este de buna calitate, nefiind diferențe intre prezentarea de pe pagina firmei si tabloul primit. De asemenea, am remarcat rapiditatea livrării si calitatea ambalajelor. O seara buna!
RaspundeA fost util acest review?