O bijuterie seducătoare, într-un cadou plin de romantism şi preţiozitate.
“Simplitatea este sofisticarea extremă”, spunea Leonardo da Vinci. Bijuteria ce v-o aducem acum în atenţie, reconfirmă această înţeleaptă vorbă.
Parte din ediţia specială de bijuterii dedicată sărbătorii iubirii, Valentine’s Day, creată de designerul Manish Arora, în colaborare cu producătorul Swarovski, acest colier va cuceri inima oricărei femei, indiferent de stilul personal, statut sau preocupări. Aparent transparent, cristalul şlefuit sub forma unei inimi asimetrice reflectă lumina într-un dans al irizeelor şi al culorii, potenţând frumuseţea naturală a purtătoarei sale. Pandantivul inspiră sinceritate şi romantism şi reprezintă o opţiune mai mult decât inspirată de cadou pentru jumătatea inimii dumneavoastră.
Din punct de vedere al asortării cromatice, această bijuterie oferă variante infinite de accesorizare. Deopotrivă femeia de carieră, femeia romantică sau femeia rebelă îşi vor reflecta stilul personal în această bijuterie şi vor fi remarcate astfel.
Pandantivul este realizat dintr-un singur cristal CRYSTALLIZED™ - Swarovski Elements, este admirabil multifaţetat şi vă este oferit alături de un lănţişor fin din argint 925.
O opţiune fără cusur de cadou pentru iubita dumneavoastră, într-o preţioasă declaraţie de dragoste.
Detalii:
Mărime pandant: 27 mm x 27 mm;
Lungime lănţişor: 40 cm.