Un cadou simbol al libertăţii şi aventurii, dedicat celor pasionaţi de motociclete, călătorii, frumos şi vinuri de tradiţie!
Iată un set cadou care va impresiona cu adevărat un nostalgic al motoarelor de altădată, precum şi un fin cunoscător al vinurilor de calitate! Setul este alcătuit dintr-o motocicletă realizată din lemn în nuanţe de maro şi negru, sugerând trecutul, valorile de odinioară, tradiţia, maturitatea.
O reprezentare clasică a unei pasiuni împărtăşită de cei puternici şi nonconformişti, de cei cu suflete eliberate de clişee, punând accent pe detalii pentru a îngloba o veritabilă piesă de colecţie. Cu certitudine, această motocicletă cu ataş va înnobila încăperea în care va fi expusă, îmbogăţind atmosfera cu reprezentarea nostalgică şi încărcată de semnificaţii a unei pasiuni ce a înrobeşte şi astăzi bărbaţii individualişti, cu personalitate, vocaţie şi curaj.
Tovarăşul de drum al acestui giuvaer al pasiunii pentru două roţi, aşezat pe ataşul motocicletei, este o sticlă de vin roşu nobil, în note clasice, un nume de excepţie în materie de vinuri italieneşti: Chianti Classico, producţie 2009. Produs şi îmbuteliat în Toscana, o regiune ce are în spate peste 700 de ani de istorie în cultivarea strugurilor, Chianti Classico se remarcă prin electrizanta culoare a rubinului şi aroma de cireşe, bouquet-ul cu nuanţe condimentate şi fructate, gustul elegant şi intens. Ba mai mult, specific pentru toate vinurile Chianti este acea mireasmă îmbietoare de violete, ca amprentă a acestei regiuni.
O altă caracteristică a vinului Chianti este compoziţia sa din struguri Sangiovese, în proporţie minimă de 75-80%. Acest soi de struguri negri sunt specifici regiunii Toscanei, fiind renumit printre cunoscători ca fiind “sufletul” oricărui vin Chianti. Conform tradiţiei, Chianti Classico trebuie maturat cel puţin 2 ani în butoaie de lemn şi apoi cel puţin trei luni în sticlă, ceea ce îi conferă vinului o aromă specială. Pentru a elibera aceasta savoare, temperatura ideală de servire a băuturii este 16-18 grade Celsius. Dacă vinul este mai cald de atât, alcoolul din bouquet riscă să fie sufocat, iar dacă este prea rece, aciditatea îşi pierde echilibrul.
De asemenea, pentru a resimţi la maximum aroma vinului, el trebuie să respire înainte de a fi servit. De aceea este indicat că sticla să fie deschisă cu câteva ore înainte de a fi consumată. Dacă acest lucru nu este posibil, vinul poate fi turnat încet într-o carafă şi astfel va absorbi oxigenul rapid. Nu mai puţin important este şi paharul din care este servit vinul Chianti: forma corectă a sa este cea tulipe.
Motocicleta este disponibilă pe culoarea maro deschis.
Dimensiuni motocicleta:
Lungime: 28 cm
Lăţime: 13 cm
Înălţime: 14 cm
Buga Oxana, Bucureşti,
Buna ziua! Per ansamblu cadoul a fost exceptional, delicat ambalat, doar o mica neplacere am avut, comandasem o motocicleta din lemn impreuna cu sticla de vin, pana sa ajunga la destinatar una din rotile motocicletei a sarit, am remediat problema cum am putut, nu am facut nicio sesizare pentru ca nu pot stabili exact cand s-a produs defectiunea, in timpul livrarii sau in drumul spre destinatarul cadoului. Va multumesc pentru interesul dvs fata de nevoile cumparatorilor.
RaspundeA fost util acest review?