Un set de inele de servetele din ceramica cu tematica de Craciun cu renii lui Mos
Comet – cel mai viteaz ren – Se spune că în prima seară în care a condus sania lui Moş Crăciun, Comet a evitat un accident teribil: văzând o cometă care se apropia de Pământ, a lovit-o cu coarnele şi i-a schimbat orbita. Comet este cel care poate vedea stele chiar şi pe timpul zilei.
Cupid – renul romantic – Deşi are o slujbă foarte serioasă şi este foarte ocupat, îşi găseşte timp să se ocupe şi de poveştile romantice ale renilor. Îi place la nebunie să îi facă pe renii din întreaga lume să se îndrăgostească şi să-şi găsească perechea.
Vixen – cea mai graţioasă – Vixen este cea mai graţioasă dintre reni. Ea a fost salvată la un moment dat de Cupid. Tot atunci s-a îndrăgostit de el. Este recunoscută pentru frumuseţea şi stilul elegant de a zbura.
Dancer şi Prancer – cei mai talentaţi – Dancer şi Prancer sunt gemeni. Nu identici, dar seamănă foarte bine. Amândoi sunt foarte talentaţi, dansează, cântă şi spun bancuri. Sunt cunoscuţi pentru apariţiile lor spectaculoase la serbările de Crăciun din casa Moşului.
Blitzen – renul electric – Acest ren a fost lovit de mai multe ori de fulger şi aşa şi-a căpătat numele şi este chiar încărcat cu energie electrică. Astfel, el este şi busola moşului atunci când trebuie să găsească drumul pe furtună sau ninsoare aprigă.
Dasher – renul sofisticat – Dasher, cel celebru, şi-a abandonat cariera în show-bizz pentru a-l ajuta pe Moş Crăciun. Este cel mai bun ren zburător. Este şi cel mai îngrijit ren din turma lui Moş Crăciun.
Donder – cel mai conştiincios ren – Donder este prima fată-ren care a absolvit academia de trăgători de sanie şi se ocupă de antrenamentul întregii echipe de reni. Este şi cea mai disciplinată.