Beneficii:
Acest serviciu Chinelli placat cu argint va aduce pe masa destinatarei sale un plus de frumuseţe şi valoare şi îi va oferi plăcerea de a-şi impresiona oaspeţii cu accesorii de lux pentru servirea cafelei.
Avantaje:
Făurit din cel mai fin porţelan italian şi înnobilat cu argint, setul pentru cafea Chinelli se detaşează prin calitatea materialelor şi fineţea designului, ce îmbină cu măiestrie stilurile clasic şi modern. Setul este uşor de întreţinut, iar calitatea materialelor ne asigură că toate piesele incluse nu îşi vor pierde din farmec şi luciu de-a lungul trecerii anilor. Cadoul Luxury Silver Coffee Set For Six by Chinelli este oferit într-o elegantă cutie din partea producătorului, al cărei interior este învăluit în mătase albă fină, menită să protejeze în cel mai rafinat mod preţioasele piese ale acestui set.
Caracteristici:
Setul este alcătuit din:
- Şase ceşti atent lucrate, făurite din cel mai preţios porţelan, de un alb imaculat, şi decorate cu o fină bordură argintată pe marginile superioare;
- Un recipient pentru lapte din porţelan şi cu bordură argintată;
- Şase farfurii suport placate cu argint, ce se disting prin lustrul perfect şi forma uşor alungită;
- Şase linguriţe placate cu argint, ilustrative măiestriei, calităţii şi luxului manufacturii Chinelli;
- O zaharniţă argintată cu capac, încântătoare prin designul său extravagant, însoţită de o linguriţă specială pentru zahăr.
Materiale: Porţelan italian de înaltă calitate, accesorii şi decoraţiuni placate cu argint;
Ţara de provenienţă: Italia;
Brand: Chinelli.
Povestea cadoului:
Avem plăcerea să vă recomandăm un cadou de neuitat, trainic, luxuriant şi util, dedicat celor mai rafinate persoane din viaţa dumneavoastră! Un set argintat pentru cafea, impresionant prin rafinamentul modelului şi eleganţa detaliilor, semnat Chinelli, un brand italienesc ale carui criterii de producţie tind spre perfecţiune. Modelul delicat al acestui set, realizat din porţelan de cea mai buna calitate şi oţel inoxidabil placat cu argint, va atribui rafinament fiecărui moment în care destinatarul acestui preţios dar îşi va savura cafeaua în compania celor dragi.
Albul imaculat al porţelanului este evidenţiat prin bordurile argintate iar torţile dublate într-un design inedit sporesc disticţia şi eleganţa unui set de cafea demn de cele mai rafinate case. Forma ovală a farfuriilor – suport placate cu argint inspiră modernitate şi lux, precum în cazul ineditei zaharniţe cu capac plat şi gravată cu logo-ul producătorului italian Chinelli. La rândul lor, linguriţele placate cu argint se remarcă prin forma rotundă şi eleganţa lor.
Iată un cadou minunat pentru prietenii de-o viaţă, pentru cupluri şi ocazii speciale. O femeie matură, deopotrivă de carieră sau casnică, ar fi impresionată de valoarea, trăinicia şi frumuseţea acestui cadou. Naşii dumneavoastră de botez sau cununie, spre exemplu, ar fi, la rândul lor, măguliţi de însemnătatea acestui dar de neuitat. La fel şi cele mai apropiate rude, cunoştinţe, cei mai dragi oameni din viaţa dumneavoastră. Oricare dintre aceştia merită tot ce e mai bun, sub forma unui cadou de lux, rafinat şi trainic!
Povestea brand-ului:
Brandul italian Chinelli ne propune o gamă variată de cadouri şi accesorii pentru casă, remarcabile prin eleganţă şi cu designuri specifice inconfundabilului stil „Made in Italy”. Colecţiile Chinelli sunt rezultatul a zeci de ani de experienţă în prelucrarea metalelor, combinat cu tehnicile moderne folosite în crearea produselor de lux ce poartă emblema distinctivă a producătorului.
De mai bine de 40 de ani, brandul Chinelli, cu sediul în Lumezzane (provincia Brescia, regiunea Lombardia), a reprezentat stilul şi calitatea accesoriilor de lux italiene, colecţiile reputatului producător datorându-şi supremaţia continuelor cercetări în design, urmând tendinţele moderne. Toate creaţiile Chinelli se remarcă prin designul rafinat şi îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate. Creaţiile brandului poartă atingerea preţioasă a metalelor nobile şi prezintă decoraţiuni elegante, inspirate de plăcerea şi fericirea de a atribui un plus de frumuseţe propriei case şi momentelor speciale din viaţă. Moto-ul care ghidează brandul italian este acelă că întotodeauna oamenii vor aprecia frumuseţea, iar maeştrii Chinelli se asigură că frumuseţea ne este servită în cel mai rafinat mod, pentru a înnobila, în stilul italian veritabil, clipele preţioase, gesturile şi cadourile de neuitat.
Vlasceanu Ionela, Bucuresti,
Buna ziua! La inceput am avut ceva emotii deoarece produsul era gata impachetat pentru cadou atunci cand l-am ridicat de la Borealy si nu am apucat sa-l vad decat pe site. Am asteptat week-end-ul, dar a meritat asteptarea. Produsul a fost intr-adevar pe gustul sarbatoritului si atractia petrecerii, fiind inaugurat pe loc. Va multumesc.
RaspundeA fost util acest review?